Rețeta talentului de a conduce oameni

de | dec. 26, 2019 | Blog, Management | 2 comentarii

Îți dorești mult ca echipa pe care o conduci să fie formată din oameni pozitivi, loiali și performanți, nu-i așa?

Întrebarea corectă nu este “poți să faci asta?”; întrebarea corectă este “îți propui să faci asta?”

Conducerea nu mai înseamnă doar management. Este nevoie de schimbarea în care crede echipa ta, iar echipa cere lideri, care să-i conducă prin pasiune și idei, nu prin amenințări și birocrație.

Ce presupune talentul de a conduce oameni într-o lume fără precedent, a informațiilor pe care le-a adus tehnologia în viața noastră?

Pur si simplu nu mai poți trata ființele umane ca pe un simplu capital, pentru că nu sunt așa. Dacă pierzi un om valoros, te-ar putea costa cu mult mai mult decât ti-ai imaginat vreodată.

Eu am fost în astfel de situații, motiv pentru care vreau să te ajut să știi ce să eviți pe cât posibil, pentru a nu pierde oameni și implicit bani.

1. Talentul de a conduce însemnă relație.

Când un lider reușește să stabilească o legătură cu oamenii săi, acest lucru se vede în funcționarea echipei. Oamenii din echipa acelui lider sunt animați de loialitate.
Talentul de a lucra cu oamenii tăi implică o grijă permanentă pentru ei, capacitatea de a-i înțelege, de a interacționa cu ei. Grija este emoția-cheie ce reunește echipa. Membrilor din echipa ta le pasă ce se întâmplă cu obiectivele lor și cu fiecare dintre ei.
Cu cât construiești relații mai strânse cu atât vei deveni un lider mai puternic.

2. Talentul de a conduce însemnă încredere.

Ca să câștigi încrederea oamenilor din echipa ta, ca lider trebuie să dai dovadă de trei calități: competență, coordonare și caracter.
Caracterul asigură creșterea încrederii oamenilor pe care îi conduci. Ar trebui să acționezi congruent cu valorile la care ai aderat și să crezi în ceea ce ai afirmat. Este un prim pas pentru a-i câștiga pe oameni.
Dacă distrugi încrederea oamenilor din echipa ta s-a terminat cu poziția de lider.

3. Talentul de a conduce înseamnă să știi să comunici eficient.

Abilitatea de a inspira încredere este similară cu abilitatea de a comunica eficient. Dacă înțelegi arta comunicării ai capacitatea de a-l face pe interlocutorul tău să se simtă în largul său.
Darul de a-i înțelege pe oameni are un impact covârșitor asupra capacitații de a comunica cu cei din jur. Oamenii își doresc să fie ascultați, respectați și înțeleși.
Cunoașterea nevoilor și dorințelor oamenilor este un instrument util pentru înțelegerea lor.
Nu subestima importanța comunicării!

4. Talentul de a conduce însemnă să ai mereu o atitudine pozitivă.

Atitudinea unui lider are un impact extraordinar asupra relațiilor dintre oameni, le colorează viziunea pe care o au asupra eșecului și le definește noțiunea de succes. Atitudinea este molipsitoare. Ca lider trebuie să ai tu credința că eșecul nu te va distruge și să-i motivezi pe oamenii care aleg să te urmeze.
Ceea ce îi sperie pe oameni nu este eșecul, ci vina și critica. Folosește feedback-ul constructiv care este un instrument grozav de motivare. Concentrează-ți atenția asupra calităților lor, laudă-le acțiunile și rezultatele atât în public cât și în particular și ori de câte ori ai ocazia apreciază-le calitățile și talentele native.
Vreau să spun că mentalitatea îți determină comportamentul, iar comportamentul produce rezultate.
Cu alte cuvinte performanțele de vârf în activitate sunt rodul unei mentalități la nivel de vârf.

5. Talentul de a conduce înseamnă să știi încotro să te îndrepți.

Viziunea este vitală și indispensabilă în viața liderului. Viziunea atrage, provoacă și unește oamenii. Dacă viziunea este mai provocatoare, oamenii depun un efort mai mare pentru a o transforma în realitate. A avea curaj să vezi oportunități acolo unde alții văd probleme înseamnă să fii vizionar.
Îi poți influența pe oamenii tăi pentru a-i ajuta să urce spre următorul nivel al existenței lor și dacă vei fi lângă ei, ți-i poți face loiali pe viață. Viziunea liderului devine aspirația oamenilor.
Așadar, conducerea este o alegere. Este alegerea de a face altfel, de a schimba ceva din ce făceai sau nu făceai înainte.
Gândirea comună și efortul obișnuit nu sunt aproape niciodată suficiente pentru a genera conducere. Trebuie să creezi un mediu și un climat de lucru în echipa ta în care cu toții să fie lideri.
Fiecare membru al echipei trebuie să-i inspire pe ceilalți. Fiecare trebuie să accepte schimbarea. Fiecare trebuie să își asume răspunderea pentru rezultatele firmei. Fiecare trebuie să gândească pozitiv. Fiecare trebuie să aibă încredere în ceilalți, să se bazeze unii pe alții. Fiecare trebuie să dea absolut tot ce poate.
Ai nevoie de ceva extraordinar ca să lucrezi cu o echipă de oameni extraordinari.
De fapt, ai nevoie să-ți iubești mai mult oamenii decât funcția. Asta presupune talentul de a lucra cu oameni.

Așadar, găsește-ți timp în fiecare zi, în ciuda haosului sarcinilor zilnice, să-ți cultivi relațiile, să le zâmbești celor din jur, să le oferi un cuvânt bun, sau o dovadă de înțelegere, și vei vedea ce pași înainte vei face în carieră și în viața personală.

Îți urez inspirație!

Abonează-te la Newsletter

și află noutățile din domeniu, articole de interes și ofertele noastre promoționale.

2 Comentarii

  1. Andrada

    Da! Asa este, dar majoritatea managerilor sunt preocupati de functii, mai mult decat de oameni. Din pacate! Multumesc pentru sugestii!

    Răspuns
    • Daiana

      Multumim si noi pentru comentariu!

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *