Tu știi care sunt valorile tale? Care este forța invizibilă care controlează fiecare decizie pe care o iei?

Ce sunt de fapt valorile?

Valorile sunt cele care ne motivează și ne desăvârșesc. Sunt cele care dau sens muncii și vieții noastre. Valorile implică ceea ce este important pentru noi să trăim și să experimentăm în viață, cu alte cuvinte îți dau direcția spre care te vei îndrepta. Dacă să zicem, pentru tine cea mai mare valoare o are cariera, vei fi în stare să-ți concentrezi toată energia în acea direcție. Dacă va trebui să faci o acțiune în direcția carierei, vei folosi la maximum tot potențialul tău. Dar dacă va trebui să faci aceeași acțiune în altă direcție, care nu are legatură cu cariera ta, pur și simplu nu vei “pune tot sufletul”.

Multe conflicte pe care le avem cu ceilalţi sunt cauzate de valori care “se bat cap în cap”. Foarte mulți dintre noi nici nu știm ce valori avem. Conștientizarea valorilor noastre, precum și a ierarhiei de valori este foarte importantă. Unii au o valoare supremă și restul sunt neimportante, pentru alții există două valori fundamentale cum ar fi succesul în viață profesională și totodată timp dedicat familiei. Sunt oameni care știu să-și prioritizeze valorile în funcție de importanța lor, sunt şi oameni care procedează circumstanțial pentru că nu știu ce valori au.

Societatea ne spune că modalitatea de a fi fericiți este să avem un loc de muncă minunat, să câștigăm mulți bani, să găsim un soț, să creștem copii fericiți și sănătoşi, să avem o casă, să petrecem vacanțe în locuri exotice, și multe alte lucruri pe care le bifăm ca obiective în viață.

Pe masură ce ne trăim viața străduindu-ne să îndeplinim astfel de obiective, ne trezim obosiți și epuizați, și constatăm că nu coincid cu ceea ce ne dorim noi de fapt, și că nu acest lucru este important pentru noi. Există o diferență între a-ți seta obiective centrate pe valorile tale sau a-ți seta obiective care nu au legatură cu ce este important pentru tine, motiv pentru care este important să fii atent să existe concordanță între valori și obiective.

Primul pas este să te întrebi: „Ce este cu adevarat important pentru mine în viaţă?”

„Sunt mulţumit cu viaţa pe care o am acum?” „Fac ceea ce este important pentru mine?”Toate deciziile pe care le-am luat m-au dus spre ceea ce mi-am dorit?” Observă ce emoţii ai când îţi pui aceaste întrebări. Eşti fericit, împlinit sau te simţi obosit, frustrat şi nemulţumit?

Majoritarea suntem tentaţi să căutăm vinovaţi, dar decizile pe care le-am luat sunt responsabilitatea noastră 100%.

Multe din deciziile pe care le-ai luat în viaţă au la bază valorile tale. Nu o să reuşeşti să-ţi schimbi comportamentul dacă nu-ți schimbi valorile şi convingerile interioare. Şi ca să poţi să schimbi ceva, trebuie mai întâi să ştii ce vrei să schimbi. Orice schimbare presupune o decizie, o acţiune care are ca bază de pornire structura personală de valori şi de convingeri.

Pentru a le identifica te poţi gândi la perioadele din viaţa ta când ai fost fericit: ce făceai, de ce erai fericit?

Sau când ai fost mândru de tine? De ce ai fost aşa? Ce proiect din viaţa ta te face să fii foarte mândru? Gândeşte-te la perioadele bune din viaţa când te-ai simţit implinit şi mulţumit, apoi gândeşte- te de ce ai nevoie să fii la fel ca atunci.

Alcătuieşte o listă cu valorile care te- au ajutat să te simţi aşa în acele perioade de timp. Alege din lista de valori: Succes, Creativitate, Integritate, Respect, Sinceritate, Bunătate, Familie, etc. Vezi ce te defineşte pe tine, identifică din lista valorilor, zece valori care sunt cele mai importante pentru tine, valori după care vrei să-ţi trăieşti viaţa. Acest lucru poate fi o provocare, aşa că acordă-ţi timp să te gândeşti ce este important pentru tine, ce te ajută să trăieşti o viaţă fericită, să faci ceea ce te defineşte. Uita-te în lista cu valori. Bifează-le pe ale tale!

Puneţi următoarele întrebări: „A fost această valoare îndeplinită atunci când am trăit cel mai fericit moment din viaţa mea? „Îmi este proprie această valoare sau este un ideal nerealist şi neautentic după care nu vreau să îmi trăiesc viaţa?” Justifică de ce fiecare valoare pe care ai ales-o este importantă pentru tine.

După ce ai identificat cele zece valori întocmeşte un top al valorilor tale, până în cinci valori. Poţi să faci un top cu trei sau cinci valori în plan personal şi profesional.

Dacă nu reuşeşti să identifici zece valori nu este nici o problemă, dar teoria ne spune că ar trebui să găseşti măcar cinci valori.

Gândeşte-te la viaţa ta profesională în care te afli în acest moment. Vezi dacă valorile tale identificate în topul planului profesional sunt exprimate în orice aspect al muncii tale de acum.

La ce te ajută acest lucru?

Dacă vrei să-ţi schimbi locul de muncă, ar fi bine să ţii cont de valorile care au însemnătate pentru tine, pentru a face acea muncă cu succes şi a nu te simţi stresat sau neîmplinit.

De exemplu dacă îţi doreşti foarte mult securitate şi stabilitate din punct de vedere financiar, poate ar fi tentat să lucrezi ca şi contabil sau analist financiar într-o bancă. Dacă îți dorești autonomie poate ți s-ar potrivi să lucrezi ca liber profesionist sau ai putea să-ți deschizi o afacere. Raportează-te permanent la lista ta de valori pentru a da sens muncii şi vieţii tale.

Acelasi lucru îl poţi aplica şi în relaţiile tale. Psihologii spun că fără existenţa unor valori comune nu se poate dezvolta o relaţie interumană.  Asemanarea dintre aceste valori generează şi menţine forţa de coeziune a unui cuplu.

Poate că nu există un cuplu perfect, însă valori precum Onestitatea, Respectul, Comunicarea, ne pot salva din împrejurări dificile şi creează o bază solidă pentru o viaţă armonioasă în doi.

Prin urmare, când trăiești și muncești în spiritul valorilor tale, trăiești bine, ești mulțumit și satisfăcut. Când nu trăiești în spiritul valorile tale, atunci simți că ceva nu se leagă, este incomod, este obositor, extenuant. Acest lucru te poate face nefericit.

Aşadar, să-ți cunoști și să-ți înțelegi valorile este un aspect esențial. Valorile te fac cine ești și cine vrei să devii. Bifează-ţi valorile! Dacă faci deja asta te felicit. Pentru o viaţă fericită trăieşte în conformitate cu valorile tale.

Lasă-mi un comentariu, dacă ţi-a plăcut articolul! Urmăreşte şi celelalte articole de la noi!

Fii în armonie cu tine şi cu ceilalţi!

Sursa foto: internet