Schimbând gândirea îți poți schimba viața
Lumea este un proces al gândirii noastre. Nu o putem schimba fără să ne schimbăm gândirea, felul în care gândim contează cel mai mult. Atitudinea și mentalitatea ne pot schimba viața.
De ce nu ne plac schimbările?
Avem convingeri. Convingerea noastră este că schimbarea nu este ușoară și nu este întotdeauna pozitivă. Și asta ne poate genera frică. Frica de a nu pierde ceva ce ai deja sau frica de necunoscut.
De ce să riscăm? Rămânem în zona de confort. Din zona de confort ca să ajungem în zona de talent trebuie să trecem printr-o zonă de durere. Știm că vor apărea obstacole, efortul va fi mai mare, pot să apară situații neprevăzute și nu suntem pregătiți pentru asta.
Avem nevoie de stabilitate și de certitudine și e normal că orice schimbare poate produce teamă. Tu ce vrei să faci cu viața ta?
“Nu există pe pământ nici un lucru pe care să nu-l poți avea – odată ce ai acceptat mental faptul că îl poți obține“ Robert Collier
Mie mi-au plăcut mereu oamenii și îmi place să lucrez cu ei, îmi place să-i vad cum evoluează.
Lucram la un moment dat într-o companie, dar ajunsesem să nu mă mai bucur de ceea ce se întâmpla în viața mea. Eram prea stresată, munceam mult și nu mă bucuram de ceea ce aveam. Ajungeam târziu acasă, timpul meu însemna doar muncă și nimic altceva.
În fiecare zi îmi spuneam că renunț. Nu era zi să nu spun asta. Dar nu o făceam. Mi-a fost frică să renunț la beneficiile materiale pe care le aveam și la statutul pe care îl obținusem. Și dacă renunțam, nu știam ce aș fi putut să fac în viitorul apropiat sau ce să fi ales să fac să mi se potrivească.
Dar într-o zi am decis să-i pun capăt. Am simțit că s-a oprit totul și o perioadă am fost doar eu și gândurile mele. Mă gândeam la ce resurse am, ce știu, ce am învățat să fac, ce mi-ar plăcea să fac, ce sens să dau vieții mele?
Într-o zi cineva m-a întrebat dacă aș vrea să țin un curs și am răspuns imediat Da! Deși habar nu aveam cum să fac asta, era o oportunitate, de ce să o ratez? Când am început să țin primele cursuri eram destul de timidă. Aveam teama că nu voi ști cum să îi fac pe oameni să mă asculte și mă gândeam că nici conținutul pe care îl livram nu era suficient de bun.
Și apoi am realizat: stai puțin! Poate că nu sunt capabilă să țin cel mai bun curs acum, dar voi învăța și voi face asta! Și asta am făcut – am continuat, m-am dezvoltat, am învățat, nu m-am oprit. Mă consider învingătoare. Acum pot să scriu despre aceste lucruri. Mă bucur că pot să o fac.
Mintea ne poate fi cel mai bun prieten sau cel mai rău dușman.
Avem între 50.000 și 70.000 de gânduri pe zi. Aceste gânduri creează emoții, care produc un comportament adică acțiune și deci rezultate. Gândurile noastre sunt ca un virus. Ne pot virusa tot sistemul.
Dacă 90% dintre gândurile noastre sunt gânduri negative și mereu aceleași, ce vom obține? Dacă vei repeta același lucru – ”nu pot, nu știu, nu-i momentul potrivit” ce se întâmplă?
Cineva spunea că dacă faci ce ai făcut dintotdeauna, vei obține ceea ce ai obținut dintotdeauna. De aceea este important să devii mai conștient de gândurile tale și să le schimbi în corelație cu ceea ce îți dorești. Cu alte cuvinte, trebuie să înveți să îți controlezi gândurile.
Gândurile negative le poți înlocui cu gânduri pozitive, care produc emoții pozitive: curaj, entuziasm, recunoștință, bucurie, iubire. Poți privi schimbarea ca pe o unealtă care te poate ajuta să îți îmbunătățești viața, relațiile, să atingi succesul, să fii fericit.
În cazul meu, schimbarea a fost dificilă, mi-a produs durere dar a meritat efortul. În urma schimbării au apărut lucruri noi pe care am învățat să le apreciez și simt că viața mea are acum o nouă semnificație. Nu regret nici o secundă că am ales schimbarea.
Ce poți face să îți îmbunătățești viața?
Din ce am citit și experimentat, îți pot oferi patru elemente simple, fundamentale, la care să îți apleci atenția.
Totul se raportează la mintea și la gândirea noastră
- Cel mai important este să îți asumi responsabilitatea pentru cine ești sau ce ai
- Mentalitatea. Schimbându-ți mentalitatea îți poți schimba viața
- Atenție și focalizare
- Motivaţia
Dacă accepți că tu ești responsabil pentru viața ta, poți să schimbi totul. Dacă crezi că este altcineva responsabil, nu ai puterea să schimbi nimic.
Doar tu știi ce e în interiorul tău, ce e bine sau rău pentru tine, doar tu poți reuși să schimbi ceva în viața ta.
Mentalitatea este o lentilă prin care vezi lumea. Viața nu ni se întâmplă, noi controlăm ce ni se întâmplă, și tot ceea ce trebuie să controlezi e modul în care gândești. Adică, să îți pui alte lentile de fiecare dată când nu mai ești mulțumit de ce se întâmplă în viața ta. Tu cu ce lentile privești viața acum?
Adică să fii concentrat pe ceea ce vrei să faci, să știi care e visul tău. Mulți oameni rămân doar la stadiul de dorință și spun: “Oh, aș vrea să am asta, mi-ar plăcea să fac asta, mi-ar plăcea să fiu așa…”
Trebuie să îți concentrezi atenția pe ce vrei, nu pe ceea ce nu vrei. Tot ce există pe această planetă în afara naturii sunt gândurile/ideile unor minți ale unor oameni, care au schimbat lumea.
Bill Gates și-a dorit un computer în fiecare casă, a avut un gând care a produs o schimbare în toată lumea, așadar se poate. Care este visul tău?
Motivația este ceea ce te face să pornești. Suntem programați și să câștigăm, dar și să pierdem. Este important să credem în ceea ce vrem și motivația e doar in noi. Vorbesc despre o starea de spirit care trebuie creată, nu poate fi cumpărată sau împrumutată. O putem crea tot cu ajutorul gândurilor pozitive, evident.
Gândurile tale controlează și determină tot ceea ce ti se întâmplă. Alege-ți gândurile, schimbând gândirea îți schimbi viața. Secretul este să începi azi și să nu renunți niciodată.
Trăiește o viață minunată!
Abonează-te la Newsletter
și află noutățile din domeniu, articole de interes și ofertele noastre promoționale.
Mi-a placut mult articolul. Multumesc pentru inspiratie.
Multumim si noi Paula, pentru aprecieri.
Buna!
Ai putea te rog sa ne spui cat a durat acest proces de schimbare si cum s-a intamplat? A venit de la sine, ai facut ceca deosebit in privinta asta?
Momentan si eu trec prin niste momente destul de dificile, mai ales pe partea profesionala si incerc sa imi dau seama daca asta este schimbarea de care spui si cat o sa mai dureze, ce as putea sa facsa fie mai bine.
Multumesc, apreciez orice sfat!
Buna ziua Iulia!
Multummesc pentru întrebare. Schimbarea este un proces iar durata acestuia rămâne la latitudinea ficăruia. Prima etapa este cea de conștientizare a situației prezente și a ceea ce dorim să schimbăm. Apoi vine acceptarea, când o internalizăm, când învățăm că schimbarea este parte din noi. Raspunsul la intrebarea ta e mai amplu, iți voi scrie in e-mail. Mulțumim!
Bună ziua
Mă confrunt cu niște gânduri negative care îmi afectează viața destul de tare mai ales pe plan sentimental . Cat a durat schimbarea ? Nu știu cum pot schimba acele gânduri înrădăcinate în mintea mea care tot se repetă. Mă puteți ajuta?
Bună Alexandru! Ne pare rău să auzim că treci prin asta. Schimbarea poate dura diferit pentru fiecare persoană și depinde de mai mulți factori, inclusiv de cât de profund înrădăcinate sunt acele gânduri negative și de resursele interne și externe disponibile pentru a le face față. În timp ce lucrezi la schimbare, încearcă să fii blând cu tine și să îți acorzi cît timp e nevoie.Nu-ți impune limite de timp.
Există câteva lucruri mai ușoare pe care le poți încerca, cum ar fi:
Observă ce gânduri negative îți trec prin minte și încearcă să le identifici. Poate fi util să ții un jurnal în care să înregistrezi aceste gânduri și să îți dai seama când și în ce context apar.
Odată ce ai identificat gândurile negative, încearcă să le înlocuiești cu gânduri pozitive sau echilibrate. De exemplu, dacă te surprinzi gândindu-te că nu meriți iubirea sau că totul merge mereu prost, încearcă să îți amintești de momentele în care ai fost iubit și apreciat, sau de situațiile în care lucrurile au mers bine.
Fii blând cu tine și acordă-ți timp pentru activități care îți aduc bucurie și relaxare. Asta poate însemna să faci ce îți place sau te pasionează, să te plimbi în natură, să citești o carte care îți place sau să petreci timp cu persoanele dragi.
Nu ezita să ceri ajutorul prietenilor sau familiei și să le împărtășești ceea ce simți. De asemenea, ia în considerare posibilitatea de a căuta ajutor profesional. Un psiholog terapeut îți poate oferi un suport specializat și te poate ghida în procesul de schimbare.
Este important să îți amintești că fiecare pas mic în direcția pozitivă contează și că nu ești singur.
Sper că aceste sugestii îți vor fi de ajutor și îți doresc mult succes în călătoria ta către o stare de bine mai bună!Te îmbrățișăm și-ți mulțumim pentru curajul de a spune ce simți!
Buna ziua
Si eu am probleme cu sotia care are probleme de sanatate.Tot timpul imi fac tot felul de scenarii care efectiv ma doboara psihic.Tot timpul sunt agitat.Nu prea dorm bine .Cum pot schimba ceva in gindire sa nu mai vad negativul tot timpul.Va multumesc anticipat
Bună ziua Cris,
Îți mulțumesc că ai împărtășit din experiența ta și îmi pare rău să aud prin ce treci. Situațiile dificile, cum este cea pe care o descrii, pot să ne afecteze profund starea de bine, atât mental, cât și fizic. Este complet de înțeles să te simți agitat și copleșit în asemenea circumstanțe.
Un prim pas spre a schimba felul în care gândim și simțim este să ne dăm voie să cerem ajutor. Aș recomanda să vorbești cu un psiholog sau un consilier care să te sprijine în gestionarea acestor gânduri și emoții. Ei te pot ghida cu tehnici personalizate pentru a gestiona stresul și a-ți îmbunătăți calitatea somnului.
În plus, poate fi util să încerci mici exerciții de mindfulness sau relaxare, care să te ajute să te centrezi mai mult pe prezent și să reduci impactul gândurilor negative. Însă un specialist va putea oferi cele mai bune recomandări pentru situația ta specifică.
Ai grijă de tine și multă putere în această perioadă!