De ce e important să ai obiective?
Cu toții ne dorim să fim fericiți și să avem succes. Sunt cele două lucruri care ne motivează în viață.
Majoritatea oamenilor rămân doar la stadiul de dorință, fără să obțină rezultate.
Ideea de stabilire a unui obiectiv este de multe ori generatoare de frustrare, motiv care face ca foarte puțini oameni să știe ce își doresc cu adevărat.
Obiectivele sunt de fapt dorințele noastre trecute pe hârtie; sunt rezultatele pe care ni le dorim și pe care, după ce le vom obține, ne vor îmbunătăți viața.
De regulă, cele patru arii în care majoritatea oamenilor își stabilesc și realizează obiective sunt: carieră, bani, sănătate și relații.
De ce e important să ai obiective?
“Dacă nu știi în ce port vrei sa ajungi, nici un vânt nu este favorabil“ – Seneca
Gândește-te la un obiectiv ca la o cabană unde vrei să ajungi. Îți faci bagajul, te urci în mașină, ești atât de nerăbdător/oare să ajungi și să admiri peisajul. La prima intersecție îți dai seama că nu știi dacă trebuie să o iei la stânga sau la dreapta. Încerci să îți urmezi instinctul și o apuci la întâmplare într-o direcție. Din păcate nu mai ajungi la destinație la momentul potrivit.
Cu alte cuvinte, dacă nu știi încotro mergi, cu siguranță nici nu vei ajunge acolo.
Claritatea este o virtute importantă mai ales în lumea distragerilor de atenție în care trăim.
De aceea este util să știi ce-ți dorești, să-ți pui dorințele pe hârtie și să le transformi în obiective. E bine sa le pui pe hârtie pentru a nu-ți pierde concentrarea pe acel lucru.
Orice obiectiv îți stabilești, ghidează-te după următoarele principii:
- Un obiectiv trebuie să fie ceva concret, care poate fi cuantificat.
Dacă spui că ți-ai propus ca în anul 2020 “să fii fericit/ă” și numești asta un obiectiv, să nu te aștepți la minuni. E un termen mult prea general.
Definește ce înseamnă să fii fericit/ă și apoi stabilește lucrul acela ca un obiectiv pentru tine.
De exemplu:
Dacă ești ca mine și ești fericit/ă când mergi într-o călătorie, poți să reformulezi în “Vreau să călătoresc în fiecare weekend pentru că asta mă face fericit/ă”. Asigură-te că obiectivul pe care ți-l propui este ceva ce vrei cu adevărat, și nu doar ceva care sună frumos, sau vezi că fac și ceilalți. Trebuie să rezonezi cu obiectivul tău, cu cât ești mai implicat emoțional, cu atât cresc șansele să îl îndeplinești.
- Scrie-ți obiectivul pe HÂRTIE, cât mai detaliat.
Nu e suficient să scrii: “vreau să am o casă” sau “vreau să câștig mai mulți bani”. Poți scrie “vreau să am o casă cu 3 dormitoare, piscină și un câine”. În felul acesta știi mai bine ce vrei și pentru ce lupți, poți să-ți faci mai ușor un plan și să-ți stabilești ce resurse și informații ți-ar trebui.
Foarte important e ca atunci când formulezi un obiectiv, să-ți stabilești un termen limită: “Vreau să slăbesc 5 kilograme până la finalul anului 2020” este mai bine decât “vreau să slăbesc”.
“Mi-am propus să slăbesc 15 kg în decurs de 1 an făcând sală timp de 2 ore pe zi.”
Ai mai multă claritate? Așa știi cât timp ai la dispoziție, obiectivul tău este măsurabil, ceea ce îți poate oferi și o stare de confort psihic.
- Dacă ți-ai stabilit un obiectiv mai complex, împarte fiecare obiectiv în alte obiective mai mici.
Bancul cu elefantul se aplică foarte bine aici: “Cum se mănâncă un elefant? Răspuns: în bucăți mici”
Îți ofer două exemple simple:
Dacă vreau să slăbesc într-un an 10 kilograme, și îmi stabilesc acest obiectiv la început de an, asta însemnă că obiectivul meu lunar este ca eu să slăbesc 833 grame, ceea ce nu pare atât de greu sau imposibil, nu-i așa?
Dacă îți propui să mergi anul viitor într-o vacanță de 7 nopți în Thailanda, la un cost total de 1500 euro, obiectivul tău lunar este să pui deoparte aprox. 125 euro.
Cred că ai prins idea, pas cu pas ajungi mai ușor la rezultate.
În mediul de afaceri, obiectivele sunt SMART, un acronim unde S vine de la specific, M – măsurabil, A – accesibil, R – relevant, T – temporal.
“Vreau să câștig mai mulți bani” este un obiectiv general care nu este bine definit.
Exemplu obiectiv SMART:
„Vreau să câștig din afacerea mea 10.000 lei în termen de 1 an.”
Este un obiectiv mult mai bine definit, îți dă claritate și poți să-ți stabilești mult mai ușor un plan de acțiune. Vei știi că ți-ai îndeplinit obiectivul dacă ai depășit această sumă în intervalul de timp propus.
Peter Drucker, părintele managementului modern, spune că “dacă nu poți măsura un lucru, atunci înseamnă că el nu există.” De aceea este important să înțelegem că a avea un obiectiv este primul pas spre succes. Obiectivul ne va da claritate și ne va ajuta să decidem mai apoi care sunt pașii de urmat înspre îndeplinirea lui.
Te încurajez să începi să îți setezi obiective și să lucrezi la îndeplinirea lor. Numai așa poți să îți crești calitatea vieții și să începi să trăiești împlinit.
Exercițiu:
Alege unul din obiectivele la care ții foarte mult. Imaginează-ți că l-ai atins. Fii atent la ce vezi, ce simți, ce auzi în jurul tău.
Acum, aflându-te în poziția în care obiectivul e atins, ia o foaie de hârtie și scrie 20 de idei despre cum ai atins acel obiectiv. Nu te opri până nu ai scris cel puțin 20 de idei.
Inspirație! Țintește mai sus! Succes!
Abonează-te la Newsletter
și află noutățile din domeniu, articole de interes și ofertele noastre promoționale.
Obiectivele clar, iti dau directia. Fara o tinta clara greu vei ajunge la ce iti doresti.
Mi-a placut articolul. Multumesc!
Multumim pentru aprecieri. Mult succes iti dorim!