Majoritatea oamenilor cred că succesul în viaţă este corelat cu nivelul lor de inteligenţă raţională (IQ), dar nu este aşa. În contextul actual avem nevoie de inteligenţă emoţională (EQ), de care ar trebui să profităm la maxim. Multe persoane dotate cu inteligenţă de tip academic însă lipsite de inteligenţă emoţională sfârşesc prin a lucra pentru oameni cu IQ mai scăzut decât al lor, însă care excelează în calităţile inteligenţei emoţionale.
Ce este inteligenţa emoţională (EQ)?
Inteligenţa Emoţională este abilitatea de a-ţi recunoaşte emoţiile, de a le înţelege şi de a vedea cum îi afectează pe cei din jurul tău, de a te motiva şi de a face un mai bun management al impulsurilor tale spontane, cât şi al celor apărute în relaţiile cu ceilalţi.
A avea Inteligenţă Emoţională ridicată, înseamnă să înţelegi şi emoţiile celor din jurul tău. Acest lucru îţi permite să gestionezi relaţiile cu ceilalţi mai bine şi să eviţi potenţialele conflicte.
Important este, cum poţi să-ţi gestionezi emoţiile, cum să-ţi valorifici puterea, modul de a lucra cu ceilalţi, toate acestea fiind abilităţi – cheie în viaţa noastră.
Conform lui Daniel Goleman, psiholog şi autor american, inteligenţa emoţională are cinci componente- cheie:
- Conştiinţa de sine sau percepţia propriilor emoţii, sentimente, reacţii.
Când suntem conştienţi de sine, ştim cum ne simţim tot timpul şi înţelegem cum aceste sentimente îi pot afecta şi pe cei din jurul nostru.
Atunci când acţionezi din perspectiva conştiinţei de sine, atente în prezent, nu mai percepi lumea prin filtrul minţii gânditoare şi al eului. Psihologii Dan Gilbert şi Matthew Killingsworth de la Universitatea Harvard, au facut un studiu la care au participat 2000 persoane, ajungând la concluzia că ne petrecem aproape 47% din timp stând practic căzuti pe gânduri cu mintea hoinărind pe cine ştie unde, nefiind angrenaţi în lumea din jurul nostru sau în activitatea pe care o desfăşurăm.
Ne pierdem în gânduri automate, cum ar fi să ne amintim de trecut sau să facem planuri, adică mintea noastră hoinăreşte. Practica Mindfulness ne poate ajuta să scăpam de hoinareala minţii şi să trăim mai mult în prezent.
Adevarul este că nu-ţi poţi observa sentimentele, dacă nu-ţi poţi controla emoţiile.
„Conştiinţa de sine înseamnă că suntem conştienţi atât de starea noastră de spirit cât şi de gândurile noastre legate de acea stare de spirit, aşa că trebuie să fim capabili să identificăm emoţiile pe care le simţim” ne spune psihologul american John D. Mayer. Când identificăm emoţiile pe care le simţim, să nu fim reactivi, să nu ne judecăm ci să le controlăm.
- Autocontrolul
Autocontrolul presupune să fii capabil să-ţi controlezi emoţiile şi acţiunile. A „dialoga” cu emoţiile nostre în aşa fel încât să ne uşureze activitatea în curs, în loc de a interfera cu ea.
Emoţiile nu trebuie suprimate sau renegate, ele fac parte din noi, trebuie controlate, gestionate. Persoanele care ştiu să-şi controleze emoţiile îşi păstrează calmul chiar şi în momente grele, ştiu să-şi modereze impulsivitatea, şi ştiu să-şi alunge stările depresive.
De ce să te laşi pradă stărilor emoţionale disruptive ca: anxietatea, mânia, lipsa de motivaţie, când poţi să petreci mai mult timp funcţionând din stări emoţionale benefice cum ar fi: entuziasmul, bucuria, motivatia?
Poţi să-ţi dezvolţi această abilitate trăinindu-ţi valorile şi fiind responsabil atunci cînd faci şi greşeli. Pentru controlul emoţiilor poţi să foloseşti jurnalul gândurilor, relaxarea, meditaţia, yoga, practica mindfulness.
- Motivatia este a treia componentă, dorinţa de a reuşi atunci când îţi propui un obiectiv.
Motivaţia sau a asculta de cele mai autentice preferinţe pentru a te ajuta să iei hotărâri, să progresezi şi să perseverezi în ciuda frustrărilor şi a eşecurilor.
Spunea cineva că, oamenii extrem de motivaţi îşi dau recompense pe termen scurt pentru a avea succes pe termen lung.
O alta cheie a motivaţiei este înţelegerea optimismului.
- Empatia. Ce este empatia? Empatia presupune să te poţi identifica cu ceilalţi, să le înţelegi nevoile, dorinţele, punctele de vedere, „să te pui în papucii lor”, cu alte cuvinte.
Oamenii care au această calitate ştiu să asculte şi sunt atenţi la semnele emoţionale, îi ajută pe alţii înţelegându-le nevoile şi sentimentele.
Empatia te ajută să construiești relaţii mai bune, „să intri în rezonanţă” cu o mare diversitate de oameni.
- Abilităţile sociale. Acest lucru te ajută să colaborezi mai bine cu ceilalţi şi să previ conflictele. Sociabilitatea te ajută să ştii să negociezi, să cooperezi, să te integrezi în grupuri.
A avea inteligenţă emoţională este crucial în ziua de azi, mai ales la locul de muncă. Dacă poţi să construieşti relaţii pozitive de durată, vei fi mult mai implicat şi productiv.
Inteligenţa emoţională este un atribut important pentru lideri. Liderul este sursa-cheie a tonalităţii emoţionale a organizaţiei. Entuziasmul unui lider poate îndrepta echipa într-o anumită direcţie. Brigitta Wistrand, preşedinta unei companii suedeze, spune că „ A conduce înseamnă a insufla energie”. Talentul liderilor de a obţine această adeziune depinde de felul cum transmite emoţiile într-un grup. Liderii de mare succces, emană puternice energii pozitive care se transmit întregii organizaţii.
Şi, cu cât starea de spirit a liderului unei echipe este mai pozitivă, cu atât cei din echipă sunt mai pozitivi, dispuşi să coopereze şi să se sprijine reciproc.
Carisma liderului depinde de trei factori: a resimţi emoţii puternice, a fi capabil de a le exprima convingător şi de a fi un emiţător- şi mai puţin un receptor. Oamenii foarte expresivi comunică prin mimică facială, prin voce, prin tot corpul. Acest talent le permite să inspire şi să-i captiveze pe ceilalţi.
În ceea ce-i priveşte pe lideri, inteligenţa emoţională constituie aproape 90% din ceea ce îi deosebeşte pe liderii de mare performanţă de cei mediocri.
După cum ne spune şi Daniel Goleman, inteligenţa emoţională este esenţială pentru a ajunge pe cel mai înalt palier profesional şi a rămâne acolo în orice domeniu.
Mult succes! Dezvoltă-ţi inteligenţa emoţională! Te așteptăm la cursul de Inteligență emoțională organizat de noi!
Imaginile sunt preluate. Sursa: internet
Sursa: Daniel Goleman-Inteligenţa Emoţională/Cheia succesului în viaţă